Capitolul V

   George, taximetristul, era deja prezent in fata casei de cateva minute bune. Robert isi arunca privirea pe geam si il observa pe sofer cum asteapta rabdator in masina lui. "Omul asta are ceva rabdare." . Cobori treptele in graba si urca in masina cu un aer plictisit. Nu mai avea chef de intalnire cu acea femeie ce ajunsese sa ii dea fiori dar imprejurimile il obligau. Toate intalnirile obligatorii pe care le onorase in viata lui ii creeau o stare de nervozitate. Nu ii placea deloc sa fie constrans in a face ceva. Libertatea actiunilor, fara obligatii morale sau sociale, era foarte apreciata de catre Robert. Isi facuse multi dusmani doar din pricina asta. Genul lui de persoana este facut pentru a te agasa prin reactii exact in momentele in care te astepti mai putin. Nu era un prieten model, nu era un exemplu de om monden, nu era omul care sa faca pe plac altcuiva. Egocentrismul lui era evident. Cu toate aceste defecte stia insa sa fie omul pe care ti-l doresti la o petrecere pentru ca lumea roieste involuntar in jurul lui. Atragea snobii si ignorantii, de altfel o majoritate coplesitoare a societatii in care traim, asa cum lumina atrage gazele noaptea. Stia ca straluceste in mijlocul lor si asta ii conferea o anumita aura speciala. Intotdeauna se considerase special.
-Ai inteles unde e hotelul?
-Il cunosc bine, domnule.
-Sper sa ajungem la timp.
-Fara nici un fel de problema.
Masina rula cu o viteza mai mare decat dupa-amiaza si Robert simtea o usoara ameteala, de parca se invarteau intr-un cerc. Ziua ce era aproape pe sfarsite il obosise cumplit. Nu isi mai amintea de o zi asa de plina de la moartea tatalui sau. Atunci se intamplase acea ruptura cu rudele si implicit cu mama lui. Isi amintea ca si atunci fusese la un pas de a fi internat. Lesinase dar isi revenise inainte de a ajunge pe patul de spital. Incerca acum sa isi aduca aminte ce provocase acea ruptura intre el si ceilalti membrii ai familiei. I se parea distractiv si de-a dreptul pueril motivul de la care pornise acea cearta. Ordinea jerbelor. Asta il deranjase pe el la momentul acela. Tatal sau fusese un om respectat, fara prea multa cultura, insa isi castigase respectul si locul in societate datorita integritatii si a puterii de munca. El il considerase intotdeauna pe Robert un razvratit impotriva ordinii sociale. Ca o reciprocitate prosteasca fiul isi acuzase tatal de mai multe ori de faptul ca executa fara sa gandeasca. Acum, in acel taxi, isi dadea seama ca el, fiul, gresise. O lacrima aluneca rece pe obrazul sau. Ar fi vrut sa poata sa ii spuna cat il iubea si cat il respecta cu adevarat. Ar fi vrut sa ii dovedeasca faptul ca se insela cand il considera un pierde-vara si ca tot ceea ce intreprindea aveau un scop precis. Chiar daca se remarca printr-o putere de a visa mai mare decat a majoritatii, pragmatismul nu il parasea niciodata. Stia sa fie practic si acum realiza ca aceasta calitate o mostenise de la tatal sau.
-Am ajuns, domnule. Sa va astept?
-Nu,nu. Am masina aici.
-Va doresc o seara placuta, domnule.
-Multumesc. Nu stiu cat de placuta o sa fie dar o sa facem tot posibilul sa fie macar fructuoasa.
Intra in hotel hotarat sa obtina acel contract cu orice pret. Carmen, receptionera, inca era la datorie.
-Tu nu te odihnesti niciodata? Am impresia ca locuiesti aici.
-Ce simt al observatiei dezvoltat aveti.
Sarcasmul femeii il deranja putin dar trecu peste. Scopul lui era altul.
-Sunt aici sa...
-Stiu bine de ce esti aici. Domnisoara Rocco insa a facut cateva schimbari.
-Schimbari?!?
-Masa nu o sa mai fie servita in restaurant.
-Dar unde?!?
-In apartamentul domnisoarei.
Acum intelegea nervozitatea receptionerii. Chiar daca nu o spusese niciodata acea femeie simtea ceva mai mult decat prietenie pentru el si asta o stiau amandoi. Totusi mutarea aceasta a cinei i se paru un pic bizara. "Deci asta urmaresti tu?" isi spuse in gand si scapa fara voie un zambet ce ii trada incantarea la auzul schimbarii.
-Ai putea macar sa pari surprins si sa nu iti mai afiseze zambetul ala pervers.
-Pervers? De data aceasta Robert rase zgomotos si asta o deranja vizibil pe receptionera.
-Apartamentul 301. Etajul 6.
-Multumesc. Ar trebui sa mai iesim la o cafea candva, Carmen.
-Ar trebui. Dar nu o sa se mai intample.
-Ne auzim.
Urca in lift si involuntar strangea la piept mapa cu documentele de semnat. Nu ii placuse niciodata sa mearga in lift. Simtea din nou acea ameteala bizara. Cobori din lift sprijinindu-se de perete si ramase sprijinit de perete pentru cateva clipe. Se pare ca tot ce se misca cu viteza ii provoca ameteli. Apartamentul Gabriellei era in capatul culoarului. Stia acele apartamente. Erau cele mai luxoase din hotel si fara sa vrea se gandi ca pretul unei nopti petrecute in acel apartament face lejer cat doua salarii a unui muncitor obisnuit. Se mira el insusi de gandurile ce il preocupau in ultimele ore. Usa se deschise inainte ca el sa apuce sa sune. Gabriella il astepta si ii deschise usa. Era imbracata lejer si provocator. O costumatie ce nu potrivea deloc cu scopul intalnirii. Sau poate el nu intelesese inca scopul. In halatul semitransparent de matase, formele Gariellei se conturau fara mare greutate. Chiar daca era larg, halatul lasa sa se citeasca voluptatea femeii. Lenjeria se observa ostentativ menit sa scoata din minti barbatul. Era o femeie foarte frumoasa ce aducea cu un model coborat direct de pe podiumurile de prezentare. Picioare atletice, un decolteu generos si o miscare divina a trupului. Parul lung, pe care de altfel nu il observase la prima intalnire caci era prins, se revarsa pe halatul auriu si concura in finete cu matasea. Ochii mari, albastri, conturati de un machiaj perfect il fixau inocent. Zambetul completa aceasta imagine a unei femei perfecte si lasa sa se citeasca caracterul capricios. Era o imagine careia nu ii putea rezista vreun barbat, un omagiu adus frumusetii feminine. Robert era fascinat. Nu intalnise o femeie mai frumoasa decat Gabriella. Isi reveni totusi repede si isi aminti scopul.
-Poti lasa mapa pe birou. O sa ne ocupam mai tarziu de ea.
Acea femeie il innebunea. Raceala cu care ii spuse acele cuvinte contrastau puternic cu caldura zambetului si a privirilor.
-Nu esti un pic...sa zicem, comoda, pentru o intalnire de afaceri?
-Nu cred ca ar trebui sa iti repet ca nu fac afaceri cu tine. Ti-am spus-o de la pranz.
Jocul i se parea lui Robert din ce in ce mai ciudat.
-Si atunci de ce ma aflu aici in seara asta?
-Preferi sa iti raspund direct sau pe ocolite?
-Direct.
-Esti aici sa ma satisfaci. Si daca o faci cum tebuie...poate o sa ai parte de semnatura.
Lumea lui Robert se prabusi. Nu isi inchipuise ca urma asta. Nu ii displacea ideea de a se culca cu ea dar...I se parea ca se prostitueaza si asta era injositor pentru un barbat ca el.
-Si ce te face sa crezi ca m-as prostitua pentru o semnatura?
-Te rog, ia loc!
Lumanarile parfumate cu aroma de mosc si lumina devenita dintr-o data difuza il introduse in atmosfera romantica pregatita cu mare grija.
-Cine spunea de prostitutie? Esti un barbat bine, cu o repuatatie pe masura. De ce nu as profita de faptul ca te pot avea?
-Daca eu am nevoie de o favoare asta nu inseamna ca ma poti avea.
Mintea. O dorea enorm dar isi ascundea aproape perfect sentimentul. Ideea de a face sex in schimbul unei semnaturi era parca mai puternica decat dorinta nebuna de a avea acea femeie. Era hotarat sa isi joace cartea inainte de a ajunge in pat.
-O favoare?!? ceea ce doresti tu e mai mult de o favoare. Tin sa iti spun ca oferta pe care o am de la compania ta nu este nici macar jumatate din ceea ce am primit din alte parti. Dar compania ta are un atu. Pe tine. Si daca joci asa cum trebuie...
-Asa cum o sa imi canti tu.
-Exact. Ce bine imi pare ca preferi sa vorbim direct, fara ocolisuri.
-In concluzie, ceea ce imi ceri tu este sa ma prostituez.
-De ce nu? Spune-i cum vrei. Fiecare om trebuie sa se prostitueze, nu imi place sa folosesc termenul dar fie, la un moment dat al vietii. Al tau se pare ca este in seara asta.
-Si daca refuz?
-Daca refuzi? Nu o sa te violez, stai linistit. Doar ca in cazul unui refuz ai pierde tot ce ai castigat pana acum. Bani, faima, cariera, femei. Totul pentru un "nu" spus la un moment nepotrivit.
Robert intelese ca ea avea dreptate. Daca nu obtinea contractul si presedintele il concedia, ramanea fara nimic. Tot ce avea era pe credit, un credit ce se baza pe veniturile lui actuale. Sansa de a reusi in alta parte, intr-o alta companie, intr-un timp scurt erau aproape de zero. Nu era un sclav al banilor dar intelegea bine mersul lucrurilor. Totul se invartea in jurul situatiei sale materiale.