Capitolul II

Masina sport aluneca pe sosea intr-o goana nebuna. Caii putere faceau un zgomot teribil si nici un sofer nu se incumeta sa il urmeze in cursa nebuna. Si-ar fi dorit sa gaseasca un nebun ca el si sa se intreaca intr-o cursa infernala. Dar nu prea avea cine sa se incumete la asa ceva. Stia ca avea cea mai puternica masina din oras si nici chiar organizatorii de curse ilegale nu il primise in cercul lor.

Opri cu scartait de roti in fata hotelului unde urma sa intalneasca pe cel ce tinea la momentul acela fraiele carierei lui. Stia bine ca de acest Rocco depinde tot ce realizase pana la momentul acela. Faptul ca era vicepresedinte la una dintre cele mai mari companii din tara se datorase si providentei. Fusese de multe ori omul potrivit la locul potrivit si fara a-si incalca vreodata principiile primise sprijinul neconditionat al colegilor si superiorilor. De data aceasta presedintele insa nu il mai ierta. Isi fortase norocul anuntand ceva ce nu depindea de el.
-Buna ziua,domnule.E un Ferrari?
-Buna.Ai timp sa iti dai seama pana il duci in parcare. Zambi cald baiatului ce se ocupa cu parcarea si intra grabit in holul hotelului.
Se indrepta grabit catre restaurant si observa pe hol pe colegul cel mai destoinic in ale vanzarilor.
-Salut, Robert. Ce te aduce pe aici?
Nu stia daca sa ii spuna ca abia acum se intalnea cu Rocco. Ar fi putut sa ii spuna presedintelui si nu stia cat de multe aflase Laurentiu de la colegii din firma.
-Ce te fastacesti asa? Stiu bine ce ai facut Robert. Stai calm, te sustin asa cum ai facut-o si tu de atatea ori. Numai ca de data aceasta s-ar putea sa o dai in bara. Nu stiu cum o sa iesi din asta.
-E chiar asa grav?
-Nu as putea spune grav. Doar ca iesit din comun. Si o sa ai o surpriza teribila. Laurentiu rase usor si il batu pe umar prieteneste.
-Stii ca imi plac surprizele.
-Am impresia ca esti in intarziere putin, dragul meu Robert.
-Sfertul academic.
-Nu stiu cat o sa tina sfertul asta academic. Nu cu ....Te las sa te duci. Multa bafta.
Se grabi catre restaurant si se opri ganditor in fata receptionerei.
-Buna ziua, domnule. Sunteti asteptat la masa sase.
Receptionera il cunostea bine. Era una dintre cuceririle lui si o companie obisnuita in camera lui cand venea la acest hotel.
-Buna Carmen. Arati fabulos astazi.
-Multumesc, dar sa pastram limitele bunului simt, domnule. Stiti bine ca imi sunteti dator si nu cred ca voi uita curand ultima intalnire.
Robert habar nu avea ce se intamplase la ultima lor intalnire. Bautura isi facuse pe deplin efectul si nici macar cand fusese acea ultima intalnire nu mai stia.
-O sa ma revansez eu cumva, candva.
-Cu siguranta. Numai ca nu stiu daca va mai fi un candva.
-Negociem...
-Mai bine v-ati pastra talentele de negociator. O sa aveti nevoie.
Lui Robert i se paru foarte ciudat. Toata lumea stia cine e acest Rocco si nimeni nu i spunea nimic. Doar aluzii ciudate si zambete misterioase. In suflet i se strecura o umbra de nesiguranta si mintea incepea sa isi puna intrebari ciudate. Se simtea ca la prima negociere si asta nu il avantaja deloc.

Masa sase era goala. Doar un pahar de vin dintre cele mai bune abia inceput trada prezenta partenerului de afaceri. Fusese la masa. Era de rau augur faptul ca intarziase. Observa pe scaun o geanta micuta de firma. "Ce naiba? Asta a mai venit si cu femeia dupa el?". Nu avu timp sa se gandeasca la asta foarte mult caci in acel moment isi facu aparitia o femeie foarte bine imbracata cu forme voluptoase ascunse destul de bine de tinuta bussines. Nu indeajuns de bine incat sa nu se observe pieptul generos si formele mai mult decat apetisante. Isi spuse in gand "Are gusturi partenerul meu, nu gluma." si zambetul ii tradase gandul.
-Luati loc, va rog. Nu o sa va tin in picioare.
-Imi cer scuze pentru intarziere si pentru faptul ca admiratia m-a tintuit in picioare.
-E foarte bine cunoscuta admiratia dumneavoastra pentru femei, domnule. Femeia zambi sarmant. Un zambet perfect ce te cucerea fara voie dar cu o umbra de perversitate amestecata cu inocenta. Era greu sa citesti adevarata intentie a zambetului.
-O lovitura precisa, doamna...nu cred ca am avut ocazia sa aflu numele dumnevoastra.
-Oare? Nu va cunoasteti de obicei partenerii cu care luati masa?
-De obicei da. Dar observ ca domnul Rocco intarzie sa apara. Nu vreau sa fiu nepoliticos dar imi recunosc curiozitatea de a-l cunoaste.
-Sincer si eu as avea curiozitatea sa il cunosc. Afisa din nou acel zambet menit sa intareasca misterul.
-Nu prea pricep, doamna...
-Domnisoara. Domnisoara Gabriella Rocco. Presedinta a Rocco Industries.

In acel moment Robert simti un nod in stomac ce urca incet si dureros. Inghiti in sec dar nodul isi facea prezenta si mai dureroasa. Era pierdut total. Isi dadea seama de ceea ce comisese. Totul era aproape pierdut si el isi vedea deja cariera luand-o la vale.
-V-ati cam pierdut. Nu inteleg de ce. Stiam ca am puterea de a coplesi barbatii cu functia si statutul meu insa nu ma asteptam sa am acelasi impact asupra unui barbat ca dumneavoastra. Din auzite aveam impresia ca sunteti un pic deosebit. Si sincer erati mult mai simpatic incercand sa va folositi talentele de cuceritor asupra mea.
-Imi cer mii de scuze. Dar...
Se opri involuntar. Nu isi mai regasea cuvintele in invalmaseala de ganduri.
Isi lua inima in dinti si incerca sa adopte un aer cat mai profesional posibil pentru a masca nelinistea si surprinderea.
-Sa zicem ca ma asteptam sa fie un domn Rocco. Nimeni nu mi-a spus ca va trebui sa negociez cu o doamna.
-Sunteti un pic nepoliticos. Dar o sa pun asta pe seama uimirii dumneavoastra. Exista un domn Rocco care e tatal meu. Dar el a lasat partea asta de intalniri de afaceri de mult pe seama mea. Si dumneavoastra ca un bun profesionist ce sunteti ar fi trebuit sa aflati asta.
-Recunosc faptul ca de data asta am comis-o.
-Oooo, un moment de sinceritate?
-O recunoastere a unei greseli sa spunem. Sa revenim la afaceri, spun eu.
-Si cine v-a spus ca as fi dispusa sa discut afaceri cu dumneavoastra? Cu tine as discuta aproape orice dar mai putin afaceri.
-Dar totusi suntem aici pentru a discuta un contract.
-Asta e punctul tau de vedere pentru ca nu ai avut destul profesionalism incat sa iti cunosti, pe cat posibil, viitorul colaborator. Si pentru asta, dragul meu, nu vom face vreodata afaceri impreuna.
Robert se impacienta. Nu crezuse vreodata ca i se va vorbi cu atat de multa superioritate. Se vedea condus la capitolul superioritate si asta il facea nervos.Intalnise o femeie foarte desteapta si superioara fata de ceea ce cunoscuse pana in acel moment. Nu stia cum sa se comporte, dar mai ales nu stia ce va urma daca va esua in incercarea de incheia acel nenorocit de contract. Se simtea stramtorat si pentru prima data in viata lui era ingrijorat pentru viitor. Isi reveni putin din socul celor auzite pana acum si hotari ca era cazul sa adopte o alta strategie. Una pe care nu o folosise vreodata in viata profesionala. Totusi gandul la noua provocare il incita.
-Totusi, domnisoara Rocco ...
-Gabriella pentru tine.
-Gabriella, acest contract inseamna mult pentru compania noastra...
-Nu, dragul meu Robert.Imi permiti sa te tutuiesc, da? Acest contract nu inseamna mare lucru pentru companie din punctul tau de vedere. De fapt nu dai doi bani pe compania ta. Esti doar un angajat care are un talent deosebit in a manevra anumiti oameni. Si mai ai si spatele aparat de cineva care e destul de puternic pentru ca tu sa fii acolo unde esti.
-Nu inteleg.
-Dar eu inteleg. Ai impresia ca la cei douazeci si sapte de ani pe care ii ai, fara a avea pe cineva care sa aiba grija de tine, fie si din umbra, ai fi ocupat pozitia pe care o ai?
-Tot nu pricep. Nu am pe nimeni in compania la care lucrez si nici nu inteleg ce insinuezi. Cred ca sunt profesionist in cariera si nu esti tu in masura sa ma judeci.
-Imi place. Devii nervos. Hai sa te lamuresc un pic, dragul meu. Adu-ti aminte de o petrecere in care o anumita doamna, sotie fidela de altfel, ti s-a confesat, sa zicem, altfel decat ar fi fost moral si decent.
-Cine esti tu? Cunosti lucruri pe care se pare ca nici eu nu le cunosc. Ce vrei de la mine cu adevarat? Cine te-a pus sa imi faci jocul asta?
-Jocul? Vezi cumva vreun joc pe aici? Nu e nici un joc si nici nu m-a pus nimeni sa iti fac ceva rau. Aminteste-ti de ce esti aici. Tu singur ai cerut intalnirea asta si nu e vina mea ca esti un pic mai putin pregatit decat mine. Sa zicem ca mie imi place sa imi cunosc foarte bine partenerii de afaceri si am oameni priceputi in asta.
-Imi pare rau dar nu sunt obligat sa indur asemenea remarci. Nici pentru contract, nici pentru altceva. Daca erai hotarata sa renunti de la inceput trebuia totusi sa nu ajungem la aceasta intalnire.
-De ce nu? Mie mi-a facut reala placere sa stau de vorba cu tine.
Calmitatea femeii il scotea din sarite. In acel moment ar fi vrut sa o loveasca, sa o faca sa sufere. Dar isi daduse de mult seama ca nu avea cu ce. Era adevarat. Nu stia absolut nimic despre ea si se aflase prea mult in garda in seara asta pentru a incerca sa o cunoasca mai in amanunt. Convins de faptul ca intrand mai mult in conversatia avea sa piarda definitiv razboiul, pentru ca ajunsese sa il considere un razboi, se hotari sa tergiverseze putin intalnirea.
-Poate o sa continuam si alta data. Si cred ca totusi contractul...
-Contractul...daca iti face placere o sa discutam diseara la cina. La 8. Sa nu intarzii de data aceasta.
Bulversat se ridica de la masa. Avu impulsul de a refuza intalnirea dar ceva il oprea. Fara sa isi dea seama era deja in strada si nu se gandea nici macar o clipa la afurisitul de contract ce ii facuse deja o groaza de probleme. Se gandea la un singur lucru: femeia din umbra. Cine era acea "umbra"?