marți, 22 decembrie 2009

Capitolul VI

Gabriella se ridicase mladios de la masa. Vorbea si se plimba prin încăperea luxoas descoperindu-și mai, mai mult sau mai puțin voluntar, trupul perfect. Filosofa despre viață, datorie, dăruire. Lui îi era greu să se concentreze și să rețină șirul interminabil de sintagme și aforisme folosite de femeie în încercarea ei de a-și demonstra teoria. Avea dreptate. Robert nu o contrazisese nici o clipă. Viața fiecărui individ este formată din momente de prostituție. El era pierdut parcă in visare. O privea dar nu o vedea. Își fixase un punct în spatele ei și urmărea cu deosebit interes acel punct. Simți o mână rece pe ceafă si apoi urmele unui sărut timid. Buzele ce il atinsese erau moi si catifelate. Sărutul se repetă prelungit si coborî înspre gât. În acel moment se trezi din reverie. Avea in minte o singură intrebare “Ma prostituez sau nu?”. Mana femeii ii mangaia pieptul si desfacuse camasa aproape de tot. El se intoarse incet, strangand mana ei in palma lui fierbinte. Privea corpul descatusat de matasea halatului. Raspunse la sarut incercand sa guste fiecare sentiment. Mintea se chinuia cu sentimente de intrigare amestecate cu dorinta carnala. Stia ca masculul din el va invinge. Se ridica in picioare si cuprinse intr-o imbratisare pasionala talia de viespe a Gabriellei. Mainile ei alergau frenetic pe spatele lui si buzele li se contopeau intr-un sarut pasional. O saruta pe gat si cobori incet spre sanii excitati la maxim. Desfacu cu mare pricepere sutienul si elibera sanii ce se dovedira a fi la fel de frumosi si fara sustinere. O dezbraca incet si de restul hainelor si ii acoperi trupul cu sarutari gingase. Se juca muscand-o incet. Fara sa realizeze erau deja in patul imens din dormitor. Isi uitase cu desavarsire gandurile. In acele momente o iubea, o dorea, o diviniza. Gabriella invata repede ce ii place lui Robert si stia sa insiste cu sarutarile si mangaierile in punctele sensibile aducandu-l pe culmile placerii. Il saruta, il mangaia, isi infigea unghiile in spatele lui. Amandoi se pierdusera intr-o contopire perfecta. Mainile mangaiau fiecare particica a trupurilor si buzele cautau flamande locurile sensibile. Erau pierduti in erotism si in visare. El nu crezuse vreodata ca pot exista astfel de sentimente si le traia la cea mai inalta intensitate. Timpul se scurgea intr-o alta dimensiune si se masura in momente de placere. Lipsiti de vlaga dar inca plini de dorinta adormira unul in bratele celulalt de parca erau impreuna de la inceputurile timpurilor.

Telefonul suna strident si il rupse pe Robert din dulceata somnului de dimineata. Era singur in pat. Nu avea chef sa raspunda la telefon si involuntar privi ceasul de pe noptiera. Era ora 8. Se gandi ca probabil fusese doar un apel de trezire pentru Gabriella. Simtea cum sentimentul de dorinta revine. Voia sa o vada, sa o sarute si sa o tina in brate. In camera insa nu mai era vreo urma ca fusese o femeie cu el. Se ridica greoi din pat si porni intr-o cercetare amanuntita a camerei. Totul era la locul lui fara urma de Gabriella. Cauta disperat un bilet, o ramasita a visului din noaptea trecuta. Singurele lucruri care aminteau ca acea camera era locuita erau hainele lui aranjate in ordine pe un fotoliu. Nici macar resturile cinei nu mai erau prezente. Isi aminti de contract si se indrepta cu teama spre biroul unde le lasase. Nu erau acolo si un sentiment de fericire amestecat cu siguranta se strecura in sufletul lui. “Le-a semnat. Altfel de ce nu le-ar fi lasat acolo?”. Observa mapa pe masuta de la intrare. Nu era inchisa si un stilou veghea stingher langa ea. Lua stiloul si il admira. Era un stilou Cartier de colectie extrem de scump. Gabriella se pare ca avea placerea luxului. Era si normal fiind fiica unuia dintre cei mai bogati afaceristi occidentali. Scoase timid documentele din mapa si le scapa tremurand. Nu erau semnate. Intre ele un biletel.
“Imi pare rau, dragul meu. Daca tot te-ai “prostituat”, asa cum ai spus, ar fi fost chibzuit sa iti iei recompensa inainte. Cu prietenie, Gabriella.”
Izbucni intr-un ras nervos. Doua cuvinte ii rasunau in minte: “femeie perversa”.
Trebuia sa o faca sa semneze. Nu era totul pierdut. O putea gasi si sa o faca sa semneze. Lua telefonul si suna la receptie.
-Buna dimineata. Cu ce va pot fi de folos?
-As dori sa stiu si eu cand a parasit hotelul domnisoara Rocco.
-Trebuie sa fiti domnul Robert. Domnisoara a spus ca o sa sunati si a tinut sa va aduca la cunostinta ca avionul dansei este la ora 8. Nu a dorit sa va trezeasca dar a amintit ca puteti comanda orice doriti in contul dansei.
Tranti receptorul in furca uitand sa multumeasca unei oferte ce i se paru exagerata si sfidatoare. Se prabusi pe parchetul holului cu ochii in lacrimi. Se simtea violat, inselat si abandonat. Fara sa isi dea seama ii veni in minte toate acele femei pe care le tratase in acelasi mod in care fusese el acum tratat. Ar fi vrut sa urle, sa sparga tot ce intalnea in cale. Niciodata nu se simtise tratat ca o tarfa masculina. Vanitatea ii umplea ochii de lacrimi si totul i se parea ostil. Isi spuse ca viata merge inainte si isi aminti ca trebuie sa ajunga la birou pentru a explica situatia si a incerca sa salveze o situatie devenita agasanta. Se ridica cu greu si isi jura ca se va razbuna pe acea femeie ce il injosise in cel mai penibil mod. Se imbraca cu grija si cu o incetineala iesita din comun. Nu gandea la nimic si imaginea reflectata in oglinda i se parea dezgustatoare.
Stia ca il asteapta o zi teribil de grea in care va trebui sa isi puna la bataie cele mai bune arme. Era hotarat sa puna o oarecare ordine in viata sa incapand cu aceasta noua zi. Primul lucru care ii veni in minte era concedierea lui Marius. Daca in urma cu o seara era hotarat sa il injoseasca in fata colegilor acum i se parea prea mult. Voia sa isi rezolve problemele cu mai multa diplomatie si sa evite orice scandal. Ceea ce se intamplase in camera de hotel il schimbase si principiile de viata se schimbase si ele.
Nu isi dorea ca cineva sa mai simta ceea ce simtise el in aceasta dimineata fatidica. Insa aceasta schimbare nu era in totalitate in bine. Tratamentul ce i se aplicase trezi in el sentimentul de misoginism. Stranse mapa cu documente in drumul spre iesire si privi acel stilou uitat inadins pe biroul de mahon. Il lua ca pe un trofeu al durerii si pentru a putea gasi acel motiv ca vreodata sa o revada pe frumoasa domnisoara ce il batjocorise.
Iesit in hol se hotari sa foloseasca scarile pentru a evita liftul. Isi privi instinctiv mana pentru a vedea cat e ceasul dar isi aminti de cadoul facut taximetristului. “Unii mai sunt si norocosi.”
Urca in masina lasata cu o zi in urma si isi spuse ca nu totul e asa de negru. Isi aminti de faptul ca totusi avea pe cineva care sa ii apere spatele in acea firma. Gandul la acea femeie ce il apara ii reveni dureros in minte. Nu isi putea imagina cine poate fi. In acele clipe isi aminti de sursa acestei dezvaluiri si isi spuse ca si acest lucru poate fi doar o incercare de a distruge increderea pe care o afisa. Obosise sa fie arogant si superior in fata unei femei ce il depasise net la aceste capitole.
Parca masina cu o nervozitate evidenta. Era foarte nervos si migrenele ii revenisera. Abia astepta sa l intalneasca pe Marius. In holul cladirii se intalni cu Laurentiu. Omul asta parca ii urmarea fiecare miscare.
-Salut, Robert. Ce e cu tine? Vad ca esti schimbat.
-E o poveste prea lunga si prea insignifianta pentru a fi relatata.
-Ma bucur ca totusi nu ti-ai pierdut sarcasmul.
-Laurentiu, esti sigur de ce mi-ai spus aseara?
-Ce ti-am spus eu? Nu am spus nimic, tu ti-ai dat seama.
-Ma rog.
-Eu cred ca da. Tu o sa fii sigur peste cateva minute. Stabul te asteapta in birou. A urlat de dimineata si nu e deloc bine dispus. Mi-am permis sa cred ca tu esti motivul.
-Inteleg. Pai sa nu mai intarzii executia merg la el. Multumesc mult pentru tot. Raman dator.
-Vezi sa nu.
Se despartira cu o strangere prietenoasa de mana. Pentru prima data de cand lucra in firma isi dadu seama ca acel coleg il stimeaza si poate chiar il admira pentru ceea ce este. Simtise in el un prieten si nu un dusman cum il crezuse intotdeauna.
-Si inca ceva Robert. Marius a fost la prima ora in birou la presedinte. Ai grija.
-Inca o data multumesc, Laurentiu.
Ultima veste il ingrijora peste masura. Presedintele nu avea obiceiul de a vorbi cu asistentii. De ce tocmai Marius sa fie o exceptie? Poate din cauza ca stia fiecare miscare a lui si detaliile fiecarei afaceri ce o sustinea. Da, putea fi vorba de cine stie ce afaceri neterminate din cauza ultimelor absente ale lui. Trebuia sa fie asta.
Evita sa vorbeasca cu cineva pe holuri si se rezuma doar la a saluta putinii colegi intalniti. Isi evita pana si propriul birou din dorinta de a nu il intalni pe Marius. Intra triumfator in biroul presedintelui. Ii revenise acea incredere specifica angajatului ce nu a dezamagit firma niciodata.
-Buna dimineata, Laura. Te rog sa il anunti pe domnul presedinte ca sunt aici si doresc sa ii vorbesc.
-Robert, e intr-o sedinta cu unul dintre angajati. A cerut sa nu fie deranjat.
-Te rog. E foarte important pentru mine si mai am si alte treburi de rezolvat.
Spune-i ca e urgent. Te rog.
Laura lua reticenta receptorul si cu o miscare dezaprobatoare din cap il anunta pe Robert. Raspunsul o mira putin stiind ca seful ei, de obicei, refuza sa mai primeasca pe cineva cand are deja o intalnire. De data asta...
-Domnul presedinte va pofteste in birou.
-Laura, angajatii de baza nu sunt lasati sa astepte,ti-am spus doar. De asta iubesc eu compania aceasta minunata.
Era triumfator si multumit ca nu fusese pus in asteptare. Era un semn bun. Deschise usa increzator dar ramase nedumerit la ceea ce vazu. In birou era nimeni altul decat Marius. Era o rasturnare de situatie neasteptata si el se vazu lovit drept in moalele capului. Imaginea lui Marius asezat comod pe fotoliul din fata presedintelui era prea mult pentru el. Disparu increderea si sovaiala isi facu loc in sufletul lui. Schita un zambet chinuit si saluta aproape insesizabil. Se simtea ca in gimnaziu cand era scos la tabla si prins fara lectia invatata. De data aceasta erau insa doar doi spectatori dar foarte bine pregatiti.
-Ia loc Robert langa Marius, il invita presedintele fara a se citi ceva pe fata lui.
-Multumesc, domnule.
Se aseza comod in fotoliu dornic sa afle ce naiba cauta un asistent, mai ales al lui, in biroul sefului atotputernic.
-Robert, se pare ca Marius a invatat multe de la tine de cand e in firma. Tocmai imi prezenta un plan financiar foarte indraznet ce nu m-as fi gandit sa il aud de la un asistent. Asta m-a socat putin.
-Mie imi spuneti! Se simtea aciditate in remarca lui Robert. Stia ca Marius habar nu are sa faca un plan financiar, cu atat mai putin unul care sa il socheze pe presedinte. Il cunostea. Era sarguincios, muncitor, un bun executant. Dar nu avea capacitatea sa faca un plan de unul singur. O idee il facu sa se schimbe putin la fata.
-Pot vedea putin si eu acest plan?
-Te rog.
Din primele randuri isi dadu seama. Era un plan conceput de el acum ceva vreme in urma cand firma avea ceva probleme financiare. Bineinteles ca acum era actualizat si cosmetizat cu date de actualitate.
-Bun plan, Marius. M-ai lasat fara cuvinte.
Marius il privea sfidator fara pic de jena. Chiar i se putea observa un zambet marsav in coltul gurii.
-M-as fi asteptat ca un asemenea plan sa fie conceput totusi de unul dintre voi Robert. Nu de la un subaltern al vostru. Ma rog, e bine ca avem in echipa oameni cu initiativa.
Il atinsese intentionat in orgoliul profesional. Stia ca Robert se considera, fara sa se insele, cel mai bun om pe care compania il avea. Tonul folosit de presedinnte era iritant pentru auzul sau si cu umbre de repros.
-Dar, Robert, prezenta lui Marius in aceasta dimineata, in acest birou, nu este datorata doar acestui plan. El si-a dovedit si alte calitati ce eu le consider esentiale pentru spiritul acestei firme. Integritatea, corectitudinea, profesionalismul, clarviziunea si dorinta de afirmare l-a adus in postura de a fi avansat. Sunt convins ca imi vei da dreptate la un moment dat pentru ca iti cunosc loialitatea si daruirea pentru aceasta echipa. Impreuna vom duce compania pe cele mai inalte culmi. Numai ca singura problema este ca tu nu vei fi aici sa faci parte din aceasta istorie. Asa cum ti-am prezis, in nenumarate randuri, increderea prea mare in tine si egoscentrismul tau te-au dus la pierzanie. Imi pare rau dar Marius este cel ce iti va lua locul. Totusi pentru contributia ta iti propun postul de asistent pana vei dovedi ca ti-ai indreptat comportamentul.
-Imi pare rau dar va trebui sa refuz. Nu pot fi asistentul unui sef mai slab pregatit decat mine.
-Nu cred ca rautatile isi au locul, presedintele...
-Marius, cred ca ar fi bine sa stai in banca ta si sa nu te mai bagi in treburile oamenilor mari. Stim bine amandoi ce se ascunde in spatele acestei promovari.
Presedintele privea nelamurit discutia dintre cei doi. Se hotari sa intervina inainte ca cei doi sa se ia la harta. Cunostea caracterul vulcanic al lui Robert si ii era un pic teama de reactia lui nervoasa. Marius insa continua:
-Iti vorbesc acum din statutul de superior...
-Superior?!? Ma faci sa rad. Iti vor trebui decenii, poate secole, sa ajungi macar la glezna mea. Fii fara grija ca se va gasi cine sa aiba grija de tine asa cum ai facut-o si tu la randul tau. Am crescut un sarpe la san care a muscat cand ma asteptam mai putin. Dar atunci cand vei cadea, crede-ma, voi fi acolo. Si nu pentru a te ridica.
-Robert, Marius, toate aceste remarci nu isi mai au locul. Robert, ai refuzat oferta mea, mi-am facut datoria. Deci din acest moment te poti considera concediat.
-Datoria?!? Fata de cine?
-Stii bine, Robert. Dar de data aceasta nici macar ea nu te mai poate salva.
-Ma bucur. Incepuse sa devina agasant ingerul asta.
Se ridica brusc si clatinandu-se se indrepta ca o furtuna pe usa. Vocea lui Marius il urmari insa pana la usa.
-Si inca ceva, domnule profesionist. Contractul ala pe care tu l-ai negociat in dormitor si l-ai ratat eu l-am incheiat in zece minute cu sclifosita. A fost mai usor decat ma asteptam.
Atat Marius cat si presedintele izbucnira intr-un ras zgomotos. S-ar fi intors sa ii loveasca, atat de nervos era. Se multumi sa tranteasca usa cu putere. “Deci te-ai jucat cu mine pana m-ai distrus, draga Gabriella? Prea bine. Ar trebui sa fie o lectie de viata. Ne vom intalni noi si altadata.”
Cobori treptele de la intrarea cladirii si se aseza cu mintea golita de ganduri pe marmura rece. Nu putea sa isi adune gandurile intr-un mod coerent. Amintirile si intrebarile se contopeau intr-un hatis de ganduri fara de forma. Viata se complicase prea mult intr-o singura clipa. Ar fi vrut sa poata da timpul inapoi si sa nu pomeneasca vreodata de blestematul nume Rocco. Niciodata nu isi imaginase iesirea lui din companie intr-un mod atat de neplacut. De fapt nu isi imaginase vreodata ca va parasi compania. Acolo era sufletul lui dupa despartirea de Lavinia. Toata dragostea neimpartasita o transformase in dorinta de munca. Isi canalizase toata energia in acele birouri sumbre, iluminate artificial. Acolo uitase o parte din sensul vietii si din placerea de a iubi. Isi iubea statutul dar isi dadea acum seama ca tocmai acel statut il prinsese intr-un nod al viciilor din care nu se putea desface. Isi aminti de femeia din umbra. Ea exista cu adevarat din moment ce si presedintele pomenise de acea datorie. “Cine naiba e femeia asta?”

3 comentarii:

  1. ffffffffff interesant!!!!!!!!



    de ce nu mai scrii???


    sa stiii ca astept continuarea:)
    succes:)


    http://liveiswonderful.ucoz.com

    RăspundețiȘtergere
  2. poate nu mai am motivatia necesara cand vad ca nimeni nu maie e interesat de lectura...si e destul de greu si cu timpul...o sa incerc totusi sa iti fac pe plac si sa continui...multumesc pentru aprecieri.

    RăspundețiȘtergere
  3. chiar asa, de ce nu mai scrii?!

    RăspundețiȘtergere